In 95 % din cazuri otospongioscleroza este bilaterala, afecteaza ambele urechi. Rare sunt situatiile in care otospongiosclezeroza este unilaterala dar nu la fel de rar ne confruntam cu situatiile in care desi boala este bilaterala, pacientul alege sa efectueze interventia chirurgicala doar la o singura ureche.  Ce se intampla cu urechea neoperata? Ce se intampla cu procesul de otospongioscleroza in cazul unei urechi operate? Vom incerca sa raspundem la aceste intrebari prin prezentarea unui caz concret.

Este vorba de un pacient cunoscut cu otospongioscleroza bilaterala, diagnosticat in anul 2009,  care a optat sa efectueze interventia chirurgicala la o singura ureche (urechea dreapta). Prezentam o comparatie intre audiogramele tonale liminare la aceasta ureche efectuate preoperator si postoperator tardiv, la 5 ani de la operatie.

Din analiza acestora audiograme reiese :

– media pragurilor tonale ale conducerii aeriene a fost de -51dB preoperator si de -29 dB postoperator, deci avem o recuperare auditiva de 22 dB obtinuta prin operatie;

– se observa ca nu exista Rinne audiometric pe audiograma la distanta (recuperare durabila)

– media pragurilor auditive ale conducerii osoase (nervul auditiv) a fost de -28db preoperator si de -29dB postoperator, deci putem spune ca nu avem degradare globala a functiei cohleare imputabila operatiei

In acelasi timp mai remarcam modificari diferite ale curbei osaose pe frecventele inalte si joase:

• O degradare semnificativa a functiei cohleare pe frecventele de 4 si 8kHz  (aprox 30 dB), pe care o regasim in egala masura la urechea neoperata. Ea poate fi atribuita in principiu evolutiei componentei labintice a otospongiosclerozei, sau altor cauze care afecteaza nediscriminator cele 2 urechi. Impactul asupra auzului social al pacientului este redus, fiind situat la limita superioara si in afara auzului conversational.
• O ameliorare durabila a functiei cohleare mai mare de 5 decibeli pe frecventele de 0,5, 1 si 2 kHz. Desi ea poate fi atribuita impreciziei audiogramei preoperatorii (dificil de efectuat in conditiile mascarii bilaterale ata in CA cat si in CO), a mai fost semnalata ocazional si de alti chirurgi, iar semnificatia sa este inca neclara. Fenomenul ameliorarii postoperatorii a „ancosei Carhart” este insa binecunoscut, si trebuie luat in calculul castigului auditiv potentia al stapedotomiei (indicatia chirurgicala).

Prezentam in continuare evolutia in dinamica a audiogramei la urechea stanga, urechea neoperata:

– media pragurilor tonale  ale conducerii aeriene a fost de -56dB in 2009 si de -69  dB in 2014 , deci avem o degradare auditiva de 13  dB’

– media pragurilor auditive ale conducerii osoase (nervul auditiv) a fost de -28db in 2009 si de – 43 dB in 2014 , deci avem  o degradare a functiei cohleare de 15 dB in 5 ani de evolutie a bolii;

– se mai observa o crestere a labirintizarii in 5 ani de la 49% la 62 %;

– scaderea diferentei aer-os pe audiograma de la -29dB in 2009 la -26 dB in 2014. Aceasta semnifica de fapt o micsorare a sanselor de recuperare functionala auditiva prin avansarea procesului de labirintizare;

Analiza comparata a curbei osoase:

• Degradarea semnificativa a functiei cohleare pe frecventele de 4 si 8kHz  (aprox 25 dB), similara celei inregistrate la urechea operata. Este provocata fie de labirintizarea procesului otosclerotic, fie de o alta cauza, nediscriminatorie.
• O evolutie particulara a avut-o media pragurilor tonale in conducerea osoasa pe frecventele de 0,5, 1 si 2 kHz in raport cu urechea operata. Pe partea stanga inregistram o diminuare medie a functiei cohleare de 5 dB, contrar tendintei inregistrate la urechea operata.

Facand o analiza comparata a evolutiei pierderii auditive in acest caz putem trage unele concluzii. Este cunoscut faptul ca prin interventia chirurgicala nu vindecam pacientul de otospongioscleroza ci doar ii redam cota din pierderea auditiva provocata de blocarea scaritei. Implantele osiculare actuale pot realiza acest obiectiv de o maniera durabila, pentru decenii intregi. Insa interventia chirurgicala in sine (stapedotomia) nu remediaza componenta labirintica deja constituita a hipoacuziei.

Cu toate acestea, au fost raportare in literatura o serie de observatii referitoare la comportamentul functiei cohleare perioperator si la distanta in timp. Conform acestora, stapedotomia ar intarzia intr-o oarecare masura procesul de afectare functionala a urechii interne (fapt confirmat statistic in cazul focarelor de demineralizare aflate in contact direct cu cohleea).

Acest lucru pare a fi confirmat de cazul prezentat mai sus, a carui monitorizare audiometrica o vom continua timp de o decada.

Astfel, asertiunea ca stapedotomia influenteaza pozitiv nu doar componenta de transmisie ci si cea senzorineurala a hipoacuziei, nu mai pare un nonsens atunci cand analizam rezultatul pe termen lung al chirurgiei. Efectul de „protectie” al stapedotomiei asupra labirintizarii in otospongioscleroza ramane inca neclar din perspectiva fiziopatologica, dar poate juca un rol important in stabilirea indicatiei chirurgicale la pacientii in stadii incipiente, sau cu leziuni demineralizante pericohleare semnificative confirmate tomografic.